Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 7 WTA, s-a despărţit de antrenorul cu care colabora de mult timp, Sylvain Bruneau, la o săptămână după ce sportiva a fost eliminată în primul tur al French Open. “Cu mare regret, aş dori să-mi informez fanii că antrenorul, mentorul şi prietenul meu de multă vreme, Sylvain, şi cu mine am decis de comun acord să punem capăt relaţiei noastre incredibile de colaborare. Prietenia noastră va rămâne pentru totdeauna… au fost patru ani uluitori… Sunt recunoscătoare pentru tot ce am realuzat împreună şi pentru amintirile extraordinare. Sylvain a fost mai mult decât un antrenor… el face parte din familie”, a anunţat jucătoarea în vârstă de 20 de ani, pe Twitter. Sub îndrumarea lui Bruneau, Bianca Andreescu a avut un an 2019 de excepţie, în care a câştigat turneele de la Indian Wells şi Toronto, precum şi US Open. După Turneul Campioanelor din octombrie 2019, la care a suferit o accidentare la genunchi, Andreescu a lipsit mult timp de pe teren. Ea a reuşit anul acesta să se califice în finala turneului de la Miami, pe care a abandonat-o în faţa australiencei Ashleigh Barty, la scorul de 3-6, 0-4, din cauza unor probleme la gleznă. La Roland Garros, Bianca Andreescu a fost eliminată, cu scorul de 6-7 (1), 7-6 (2), 9-7, după un meci de aproape trei ore şi jumătate, disputat în primul tur cu Tamara Zidansek din Slovacia, locul 85 WTA, care a ajuns ulterior în semifinale. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].