Președintele american Joe Biden a fost criticat pe internet după ce nu a reușit să-și amintească numele propriului secretar al Apărării și s-a referit la acesta ca fiind “omul negru”.
Miercuri, președintele în vârstă de 81 de ani a apărut într-un interviu cu Ed Gordon de la BET News pentru a răspunde multor subiecte și probleme cu care se confruntă.
Astfel, la un moment dar, făcând referire la secretarul de stat al Apărării, liderul de la Casa Albă nu și-a putut aminti numele lui Lloyd Austin și l-a numit “omul negru”.
Biden a încercat să se corecteze spunând numele lui Austin, dar în schimb l-a numit pe judecătorul Ketanji Brown Jackson, membru asociat al Curții Supreme a SUA.
Joe Biden a fost testat pozitiv cu Covid. Președintele SUA se va autoizola în Delaware
Utilizatorii de pe rețelele de socializare au criticat comentariile celui mai vârstnic președinte în funcție din istoria SUA. “Whoa băiete. Succes în a acoperi asta”, a scris un utilizator.