Aceste gustări sănătoase, biscuiţii cu făină de seminţe de in şi unt de arahide, s-ar putea să devină preferatele tale. Ai nevoie de cinci-şase ingrediente şi o oră liberă în care să le amesteci, să laşi compoziţia puţin la rece, urmând să formezi biscuciţii pentru copt, apoi să-i vezi cum se rumenesc. 

Te-ai decis să mănânci mai dietetic sau să ţii post? Nu este nevoie să renunţi la deserturi. De exemplu, pentru prepararea unor biscuiţi cu unt poţi să înlocuieşti untul cu unt de arahide şi să te bucuri în continuare de un desert sau o gustare incredibile. Iată cu ce mai poţi să înlocuieşti untul!

De fiecare dată când vrei să prepari biscuiţi cu unt, dar îţi lipseşte untul sau, pur şi simplu, ai vrea să-l înlocuieşti poţi să foloseşti:

– piureuri de fructe (mere, banane, curmale, prune uscate, smochine) care oferă volum și aromă. Pentru a păstra textura dorită, cel mai bine este să înlocuieşti numai jumătate din cantitatea de unt cu piure. De asemenea, timpul de coacere trebuie redus cu 25%.

– piure de avocado. Avocado este, din punct de vedere tehnic, un fruct și poate funcționa la fel de bine ca și un înlocuitor de unt. Vei obţine biscuiţi mai puțin calorici şi mai moi.

– ulei de nucă de cocos. Reține că uleiul de cocos are mai multe grăsimi saturate decât untul, aşadar, dacă scopul tău este să reduci grăsimile saturate, ar fi bine să alegi un alt tip, cum ar fi uleiul de măsline sau uleiul de avocado.

– iaurt simplu. Înlocuirea unei părți din cantitatea de unt cu iaurt nu numai că va reduce aportul caloric și grăsimile, dar va crește și proteinele și calciul. Optează pentru iaurt grecesc pentru a obţine o textură cremoasă. Foloseşte 60 de grame de iaurt și 100 de grame de unt în cazul în care o rețetă necesită 200 de grame de unt.

Ingrediente:

3 linguri făină de seminţe de in

9 linguri apă

250 g de făină

130 g zahăr

120 g unt de arahide

scorţişoară, opţional

Cum să faci biscuiţi cu unt de arahide

Combini făina de seminţe de in cu apa şi le dai deoparte un sfert de oră. Amesteci făina cu zahărul, apoi adaugi untul de arahide şi pasta de făină de seminţe de in. Pui şi scorţişoară, dacă doreşti.

Frămânți până obții o compoziţie asemănătoare unei paste pe care înfăşori în folie alimentară şi o laşi la frigider o jumătate de oră. După aceea, întinzi o foaie mai groasă.

Formezi biscuiţii cu un pahar pudrat cu făină. Îi aşezi într-o tavă tapetată şi formezi un grilaj pe fiecare, cu ajutorul unei furculiţe. Dai biscuiții la copt pentru circa zece minute.

Sursă text: Click.ro

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here