Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 

“Avem o traiectorie descendentă a inflaţiei, ceva mai puţin pronunţată în proiecţia din februarie. Deci inflaţia se duce treptat, nu brusc, în jos şi undeva la sfârşitul lui 2025, începutul lui 2026, intră în bandă. Este ceva mai lentă decât am prognozat anterior şi această reducere a inflaţiei headline este determinată în principal de componenta inflaţiei de bază, CORE2 ajustat, ceea ce este bine. Arată că politica monetară funcţionează. Nu o ţinem nici foarte tare strânsă, dar nu îi dăm nici drumul prea tare ca să avem puseuri inflaţioniste. Încercăm acea combinaţie să dăm inflaţia în jos fără să creăm recesiune”, a spus Mugur Isărescu.Conform guvernatorului BNR, faptul că se ajunge în interiorul ţintei, de 2,5% plus/minus un punct procentual, ceva mai târziu are importanţă dar depinde şi de deciziile viitoare ale băncii naţionale, “când şi cu cât vom reduce rata de politică monetară”. 

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here