Ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat, miercuri seară, că organizarea de evenimente este interzisă în noaptea de Înviere, iar autorităţile vor fi pe teren pentru a verifica respectarea normelor sanitare. Ministrul anunţă că peste 1,7 milioane de persoane sunt aşteptate la slujbele religioase. ”Organizarea de evenimente publice şi private este interzisă şi vă spun foarte clar: nu vom ezita să dispunem măsurile legale care se impun în cazul în care normele sunt încălcate. Ştim clar că restaurantele sunt închise în funcţie de incidenţa cumulată în ultimele 14 zile la mia de locuitori. Se închid la ora 22.00 cu o capacitate de 50%, de exemplu, dacă incidenţa e sub 1,5, iar Hotărârea CNSU e foarte clară: e interzisă desfăşurarea activităţilor în baruri, cluburi şi discoteci, în această perioadă”, a declarat, miercuri seară, la B1 TV, Lucian Bode. Ministrul a explicat că Paştele Catolic, dar şi Floriile au trecut fără incidente majore, doar de Florii participând peste 730.000 de oameni la slujbele religioase. ”Vom avea peste 14.000 de efective în teren. Aşteptăm la manifestările religioase participarea a peste 1,7 milioane de persoane. De asemenea, continuăm măsurile specifice pentru asigurarea respectării de către cetăţeni a normelor de protecţie sanitară. În al treilea rând, monitorizăm permanent punctele de trecere a frontierei, pentru că aţi văzut ce se poate întâmpla dacă nu evităm aglomerările de persoane şi mijloace auto, care, din păcate, s-au întâmplat. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt concentrate şi pe derularea activităţilor curente de prevenire şi combatere a infracţionalităţii şi a fenomenelor asociate, pentru că în această perioadă, chiar dacă este Covid, chiar dacă sunt Sărbătorile Pascale, infracţionalitatea nu a intrat în concediu. Doar la sfârşitul săptămânii trecute am avut peste 2.400 de infracţiuni sesizate şi am prins în flagrant peste 400 de autori, din care 45 cu autor necunoscut”, a mai declarat Lucian Bode. Restricţiile de circulaţie au fost ridicate în noaptea de Înviere, însă autorităţile au precizat că oamenii pot circula pe stradă, fără declaraţie, doar pentru a merge la biserică. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].