Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat luni, despre scenariul ca ca deficitul bugetar să treacă anul acesta de 8% din PIB că există acest risc din perspectiva veniturilor preconizate pe componenta de digitalizare şi amnistie fiscală. Mai precis, Boloș nu poate garanta 100% că încasările preconizate se vor realiza. 

”Există acest risc pe care îl avem din perspectiva veniturilor pe care l-e-am cuprins în buget pe componenta de degitalizare şi amnistie fiscală. Nu cred că putem garanta sută la sută că aceste venituri, în întregime, se vor încasa la buget”, a spus ministrul despre scenariul depăşirii deficitului la peste 8% în acest an, scrie news.ro.

El a arătat că, dacă acest risc, parţial sau într-o mare măsură se va adeveri, ţinta Guvernului, de 6,9% este afectată.Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale. Cum va afecta această decizie milioane de români

”Noi, împreună cu ANAF, depunem toate diligenţele pentru ca toate veniturile, aşa cum au fost planificate şi aprobate în Guvern, să fie şi realizate. Nu a fost niciodată, în istoria bugetului României, să nu existe o doză de risc în implementarea veniturilor”, a completat ministrul.

Despre riscul să fie amendată România, pe fondul creşterii deficiului sau fondurile europene să fie tăiate, Boloş a dat asigurări că nu se pune problema de aşa ceva.

”Se pune problema cu ce ţintă de deficit bugetar pornim la drum pentru ajustarea fiscal-bugetară. Este extrem de important ca acest punct de pornire pentru 2025 şi ulterior până în 2031 să ne permită ajustarea în cei 7 ani de ajustare a deficitului şi în plus să menţinem nivelul datoriei publice sub 60% din PIB. Sunt două condiţionalităţi extrem de importante, şi anume 7 ani pentru a ajunge în ţinta de deficit bugetar de 3% şi a doua, pe tot acest parcurs să avem limita datoriei publice sub 60% din PIB”, a explicat ministrul Finanţelor.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here