Braşov: Zece intervenţii ale salvamontiştilor, sâmbătă / Un turist care a ieşit de pe pârtie a căzut într-o groapă

Salvamontiştii din Braşov au intervenit, sâmbătă, în zece cazuri, pentru recuperarea unor turişti, numărul acţiunilor de salvare în acest sezon ajungând la 255 pentru Salvamont Braşov.  În Poiana Braşov, un turist care a ieşit  în mod voluntar de pe domeniul schiabil a căzut într-o groapă şi s-a lovit de o piatră. Un alt turist, care a plecat în drumeţie pe drumul Serpentinelor de pe Tâmpa, a rămas blocat din cauza stratului de zăpada îngheţată. În ambele cazuri salvamontiştii au intervenit în sprijinul celor aflaţi în dificultate. Un turist care s-a îmbătat a necesitat şi el ajutor, salvamontiştii intervenind după ce acesta a rămas în partea superioară a Masivului Postăvaru, după ce instalaţiile de transport pe cablu şi-au încheiat programul de funcţionare. De la începutul sezonului de iarnă, salvamontiştii din Poiana Braşov au avut 255 de intervenţii, venind in sprijinul a 277 de persoane, care s-au accidentat sau rătăcit ori au rămas blocate pe munte. Salvatorii montani le atrag atenţia turiştilor că în zona superioară a traseului Drumul Serpentinelor de pe Tâmpa poteca este acoperită cu un strat de gheaţă, deplasarea fiind aproape imposibilă. Situaţii similare se pot regăsi şi pe alte trasee de pe Tâmpa sau Masivul Postăvaru. În aceste condiţii, turiştii care nu au echipament de tip snowliner şi beţe de schi sau telescopice pentru sprijin sunt sfătuiţi sa nu intre pe aceste trasee. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here