Mujdeiul clasic din usturoi a devenit vedetă pe mesele românilor. La un grătar mulți îl preferă în loc de muștar sau alte sosuri, însă există o problemă: mirosul. Din fericire, există o manieră de a-l găti fără să ne mai confruntăm cu damful puternic de usturoi.  

Multe persoane evită însă să mănânce mujdei de usturoi din cauza mirosului înțepător cu care se confruntă după ce l-au consumat. Rețeta care te ajută să îl prepari fără să mai existe acest miros specific. 

Cum se prepară mujdeiul 

Usturoiul tratat termic, adică prăjit sau copt, reprezintă baza excelentă pentru un sos gustos și delicios, iar partea bună este tocmai mirosul mai puțin înțepător. 

În funcție de cantitatea pe care o dorești, pui câțiva căței de usturoi sau chiar o căpățână la copt la cuptor. Când a obținut o nuanță ușor cafenie-aurie, îl poți presa cu ajutorul unei prese speciale pentru usturoi până obții o pastă. 

Cum să slăbești consumând apă cu lămâie. Câtă trebuie să bei și cum, pentru a avea efect

Adaugă o lunguriță de unt și sare și bate din nou până când amestecul obținut este unul alb. Adaugă un strop de suc de lămâie sau oțet și bate compoziția, apoi poți adăuga în funcție de preferințe alte condimente, sau chiar smântână cu un procent ridicat de grăsime, pentru a obține un sos mult mai cremos și mai gustos. 

Mărul te scapă de mirosul neplăcut de usturoi 

De cele mai multe ori se întâmplă să ne spălăm foarte bine dinții pentru a elimina din mirosul de usturoi. Chiar dacă optăm și pentru o gumă, se întâmplă ca acesta să persiste. Așadar, specialiștii ne recomandă să consumăm un măr. 

Rețetă bulgărească pentru ardei iuţi în oţet. Ce ingrediente sunt necesare ca să iasă delicioşi

Conform doctorului Megan Rossi din Marea Britanie, respirația urât mirositoare ar putea persista până la o zi. Tot acesta recomandă consumul de măr care se dovedește a fi mult mai eficient decât o banală gumă de mestecat. 

„S-a demonstrat că substanțele chimice vegetale (inclusiv quercetina) din măr interacționează cu compușii de sulf din usturoi, eliminând mirosul respectiv”, a declarat medicul, potrivit The New York Post

Sursă text: Click.ro 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here