Budăi: Susţinem, în calitate de guvern, orice măsură de sancţionare a Rusiei dar susţinem, în acelaşi timp, că niciun cetăţean român nu trebuie să sufere / Salariaţii companiilor care vor suferi în urma sancţiunilor vor beneficia de şomaj tehnic

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, despre Ordonanţa adoptată, prin care salariaţii companiilor afectate de sancţiunile impuse Federaţiei Ruse vor beneficia de şomaj tehnic, respectiv 75% din contravaloarea salariului, dar nu mai mult de salariul mediu pe economie, că Guvernul susţine orice măsură de sancţionare a Rusiei dar susţine, în acelaşi timp, că niciun cetăţean român nu trebuie să sufere. Ministrul a afirmat că pe agenda şedinţei de Guvern au fost trei acte normative.  Astfel, primul act normativ vine în sprijinul cetăţenilor români care lucrează în cadrul companiilor care vor fi afectate de sacţiunile impuse Federaţiei Ruse, din cauza războiului din Ucraina, fiind vorba de trei ţări, în urma discuţiilor purtate cu mediul de afaceri, şi anume Belarus, Federaţia Rusă şi Ucraina.  ”Susţinem, în calitate de Guvern, orice măsură de sancţionare a Rusiei dar susţinem, în acelaşi timp, că niciun cetăţean român nu trebuie să sufere”, a spus ministrul Muncii, precizând că s-a venit cu o Ordonanţă ”prin care s-a reglementat că acei salariaţi ai societăţilor comerciale care vor suferi în urma sancţiunilor dar şi cele de pe linia de aprovizionare să beneficieze de acel şomaj tehnic, şi anume 75% din contravaloarea salariului, dar nu mai mult de salariul mediu pe economie”.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here