“În sectorul nuclear, la nivel mondial, România este respectată pentru tradiția de excelență de la Cernavodă (Unitățile 1 și 2) și în cercetarea de vârf (reactorul ALFRED de generație IV)”, a transmis, joi, de la Bruxelles, ministrul liberal al Energiei Sebastian Burduja. El a arĂtat, totodată, că țara noastră este admirată pentru curajul asumării tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), “fiind printre statele care au șansa să găzduiască energia viitorului”. “Începe Summitul Energiei Nucleare la Bruxelles, cel mai important eveniment global la nivel înalt pentru sectorul nuclear. Este prima ediție și o zi istorică, în care șefi de state din întreaga lume se reunesc pentru a transmite un mesaj clar: lumea are nevoie de energie nucleară — energie sigură, la un preț competitiv și cu emisii zero.Sunt onorat să fiu aici alături de E.S. Klaus Iohannis, Președintele României, și delegația țării noastre, inclusiv conducerea Nuclearelectrica”, a transmis Burduja, într-un mesaj postat, joi, pe Facebook. Liberalul a precizat că, de la începutul mandatului de ministru al Energiei, și-a asumat accelerarea programului nuclear românesc ca prioritate zero.”În sectorul nuclear, la nivel mondial, România este respectată pentru tradiția de excelență de la Cernavodă (Unitățile 1 și 2) și în cercetarea de vârf (reactorul ALFRED de generație IV). România este admirată pentru curajul asumării tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), fiind printre statele care au șansa să găzduiască energia viitorului. România este recunoscută pentru generațiile de experți de prim rang, iar la Politehnica București se formează deja, în singurul simulator de profil din Europa, viitorii specialiști și operatori ai reactoarelor modulare.România își recapătă, treptat, ciclul nuclear integrat, inclusiv producția de uraniu și de apă grea, fiind capabilă să inoveze. La Cernavodă se construiește a treia instalație de detritiere din lume, iar tritiul este combustibil candidat pentru viitoarele reactoare bazate pe fuziune nucleară — energia viitorului. Înainte, împreună”, a arătat Sebastian Burduja. Citește și Iohannis: România, gata să devină un lider regional în operarea şi implementarea energiei nucleare. Mesaj de forță transmis de la Bruxelles