Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, marţi seară, după anunţul Comisiei Europene privind a treia cerere de plată din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, că jaloanele nerezolvate sunt în discuţii de un an de zile, iar decizia autorităţilor europene nu a venit ca o surpriză. 

„Am anunţat (…) acum o lună că vom avea o plată parţială pentru aceste jaloane care deja sunt în discuţii aproape de un an de zile. Din păcate, nu s-au rezolvat – şi mă refer aici la jaloanele privind numirile de la companiile din Energie, numiri făcute în anul 2022, unde trebuie reluată procedura şi asta ne spune şi Comisia, la numirile de la AMEPIP, aţi văzut, acolo deja şi-au dat demisiile cei care au fost numiţi şi s-a reluat procedura, şi sperăm să o închidem undeva în decembrie-ianuarie, şi într-adevăr două companii de la Ministerul Transporturilor”, a declarat Adrian Câciu, marţi seară, la un post TV.

Comisia Europeană cere suspendarea celei de-a treia tranșe din PNRR, în valoare de 2 miliarde de euro 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here