Presa internațională lansează bomba și titrează că Georgescu a fost reținut după declarațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance.  

Oficialul american a condamnat public anularea alegerilor prezidențiale din România și a avertizat asupra instaurării dictaturii. La scurt timp, Georgescu a fost săltat de autorități.

„Amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult vis a vis de Europa nu este Rusia, nu este China, nu este niciun alt actor extern. Iar ceea ce mă îngrijorează este amenințarea care vine dinăuntru. Retragerea Europei din una dintre cele mai fundamentale valori ale ei, valori care sunt împărțite cu Statele Unite. Am fost șocat după ce am văzut recent la televizor un comisar european care părea încântat că guvernul României a anulat întreg procesul electoral”, a declarat vicepreședintele Statelor Unite.

Ambasadele străine se implică iar în justiția din România. Val de mesaje după săltarea lui Călin Georgescu

El a avertizat că dacă lucrurile nu merg conform planului, exact același lucru ar putea avea loc în Germania.

Ambasadele se implică iar în justiția din România. După ce Călin Georgescu a fost săltat și apoi pus sub control judiciar, ambasadele Franței, Germaniei, Olandei și Spaniei s-au înghesuit să transmită mesaje în care își exprimă încrederea în sistemul de justiție din țara noastră.  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here