Bătaie în plină campanie electorală la Argeș! Constantin Voinea, viceprimarul PSD al comunei Rătești, este acuzat că ar fi bătut o membră a echipei de campanie a PNL.
Liderii PNL spun că femeia a suferit o traumă fizică și psihică, motiv pentru care aceasta a depus plângere penală.
Radu Perianu, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, se revoltă după reacția violentă a politicianului și solicită președintelui Consiliului Județean și PSD Argeș condamnarea publică a gestului și excluderea agresorului din partid.