Dacă plănuiești să organizezi marele eveniment în acest an, este important să știi care sunt perioadele în care este interzis, din punct de vedere religios, să faci acest lucru. 

După cum bine știm, Biserica Ortodoxă Română are reguli clar stabilite în privința perioadelor din an când se pot organiza nunți. Posturile de post de peste an sunt perioadele în care este interzis să faci nuntă, însă acestea nu sunt singurele. Iată când nu se fac nunți în 2024.

Când nu se fac nunți în 2024

Dacă plănuiești să organizezi marele eveniment în acest an, este important să știi care sunt perioadele în care este interzis, din punct de vedere religios, să faci acest lucru.

Se știe că nunțile nu se fac în zilele de post și în posturile de peste an, dar sunt și alte zile în care, potrivit Bisericii Ortodoxe, nu ai voie să organizezi un astfel de eveniment. Spre exemplu, Praznicele Împărătești, ajunul lor sau perioadele legate de ele.

Această decizie a fost luată pentru ca ”bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micșorată de cea lumească”, potrivit Doxologia.ro.

Iată care sunt zilele în care nu se fac nunți în 2024:În toate zilele de post şi în posturile de peste an;În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 12-13 iunie; 22-24 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol Toma (11 martie-12 mai);În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel;În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie – 14 august);În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie);În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie). De ce nu se fac nunți în post

Potrivit teologilor, există două explicații care lămuresc aspectul interdicției de a face nuntă în zilele de post. Prima dintre ele se referă la faptul că postul, care reprezintă atât postire sufletească, cât și postire trupească, are în vedere, pe lângă abținerea de la anumite mâncăruri și băuturi, și abstinența conjugală a soților.

Celălalt motiv pentru care nu se organizează nunți în post este faptul că, de regulă, după Sfânta Taină a Cununiei se organizează petreceri cu multă mâncare și băutură și o atmosferă care este în contradicție cu cea din perioada de post.

Biserica nu permite organizarea nunților în post tocmai pentru ca bucuria momentului să nu fie umbrită de rigorile postului.

Zile de post 2024

Pe lângă zilele de miercuri și vineri (excluse fiind aici cele cu dezlegare), creștinii ortodocși trebuie să respecte următoarele perioade de post:

Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie;Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul – 29 august;Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie;Postul Sfintelor Paști – 18 martie – 04 mai;Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie;Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 14 august;Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here