În această perioadă, majoritatea gospodinelor efectuează celebra curățenie de primăvară. Deși fiecare are propriul său ritual atunci când vine vorba de curățenie, una dintre dilemele care au creat numeroase dezbateri în spațiul public este când se șterge praful, înainte sau după aspirare.
Praful se depune extrem de ușor în casă și din acest motiv, gospodinele trebuie să îl șteargă des. Deși majoritatea lor aspiră la început și după șterg praful, specialiștii atrag atenția că există o ordine pașilor în curățenie pe care trebuie să o respecte dacă vor un rezultat cu adevărat eficient.
Potrivit lor, praful se șterge înainte de a aspira. Particulele fine de praf, murdărie și resturi care rămân pe suprafețe, atunci când sunt pur și simplu aspirate, pot fi împrăștiate prin aer și depuse din nou pe diverse colțuri ale camerei.
În cazul în care aspiri înainte, particulele ușoare de praf și murdărie care plutesc în aer pot ajunge pe podea și pe suprafețele deja curățate. Astfel, va trebui să îți refaci treaba și să retornezi la un alt proces de aspirare, pentru a curăța din nou toate resturile.
De asemenea, specialiștii recomandă să folosești o cârpă din microfibră, deoarece atrage și reține particulele mici de praf, prevenind răspândirea lor în aer. Când ștergi praful, este recomandat să începi de la suprafețele mai înalte (rafturi, polițe, mobilă) și să mergi spre cele de jos (mese, canapele). Astfel, praful care cade va fi aspirat mai ușor.
Abia după ce ai șters toate suprafețele și ai adunat praful de pe ele, poți să aspiri, iar astfel vei reuși să realizezi o curățenie de-a dreptul perfectă.