Anunțul pe care îl așteaptă toți seniorii României a fost făcut de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi. Fostul ministru a anunțat data la care vor fi virate primele pensii majorate. 

Recalcularea pensiilor a început în acest an și conform declarațiilor oficialilor din Ministerul Muncii majoritatea românilor vor primi pensii majorate după recalculare.

„Este acea convenție cu Poșta Română, care prevede că după data de 15 august toate deciziile de pensii recalculate, care conțin recalcularea, vor fi trimise către seniorii României, începând cu 1 septembrie, conform calendarului legal asumat, data de 1 și 15 septembrie pentru seniorii României care primesc pensia cu Poșta Română, și între 12 și 14 septembrie pentru cei care primesc pensia în cont, pe card , să poată fi făcute și plățile.

Important aici este că realizăm ceea ce ne-am propus prin această lege, și anume acea așezare pe contributivitate și acea încurajare a muncii.

Sunt, din punctul meu de vedere, ca un om care am condus o casă județeană de pensii la mine acasă, în Botoșani, principii extrem de importante. La muncă și contribuție egală să ai pensie egală și munca să fie încurajată”, a declarat Marius Budăi.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here