Caracatița lui Florian Coldea a pus bazele mafiei gunoaielor din Capitală, dar și a celei care a primit zeci de contracte de milioane de euro pentru echipamente medicale în timpul pandemiei. În vârful acesteia se află milionarul născut la Moscova – Andrei Mihai Dracea, cel care a preluat mai multe afaceri în stilul oligarhilor patronați de Kremlin.
Andrei Dracea a ajuns la conducerea Romprest, după ce Florian Walter a fost executat de statul paralel condus de generalul negru, Florian Coldea.
Walter s-a stins din viață imediat după ce Direcția Națională Anticorupție a deschis o anchetă, după ce omul lui Dracea, Bogdan Adimi, a făcut un denunț. Adimi era acționar minoritar la Romprest în momentul în care a mers în fața procurorilor, dar și administrator la mai multe firme patronate de Andrei Dracea.
Bogdan Adimi s-a lăudat în mai multe cercuri selecte că este nepotul Laurei Codruţa Kovesi, că e prieten cu Florian Coldea și are relații la cel mai înalt nivel în Direcția Națională Anticorupție. Actualul director executiv al Romprest a fost șoferul lui Florian Walter și a stat în anturajul acestuia până când l-a denunțat la DNA. Legăturile și sforile trase pentru Andrei Dracea ar fi fost făcute sub îndrumarea oamenilor cheie din Serviciul Român de Informații.
Nicolae Sergiu Ciobanu, finul și fostul prim-consilier al lui George Maior director SRI și Victor Matei, profesor la Academia Națională de Informații, dar și Florian Coldea l-au sprijinit din umbră pe Dracea să-și ridice imperiul din gunoaie și afaceri cu spitalele din România.
Milionarul cu origini rusești Andrei Dracea a făcut afaceri cu profesorul de la Academia Națională de Informații Victor Matei în domeniul sănătății, după ce legătura dintre cei doi a fost stabilită de generalul Sergiu Ciobanu. Numele lui Ciobanu apare într-un dosar deschis de procurorii DNA în 2017, despre mai multe licitații aranjate de la Casa Națională de Sănătate. Un denunțător a transmis anchetatorilor că omul din servicii se lăuda cum decide totul în sănătate și cum contractele sunt atribuite după cum decide el și apropiații săi.
Andrei Dracea și Victor Matei au fost acționari în firma Vavian Tranding, unde au câștigat contracte de milioane de euro cu spitalele județene din Neamț, Ilfov, dar și alte unități medicale. După o perioadă, Dracea a scăpat de cei doi din firmă și a preluat conducerea totală.
Omul lui Andrei Dracea din consiliul de administrație al Romprest, Dan Tocaci, a fost înregistrat în timp ce spunea omului de afaceri Cătălin Hideg cum se acționează cu sprijinul lui Dumitru Dumbravă și Florian Coldea.
CĂTĂLIN HIDEG: A zis că merge să vorbească cu echipa, cu ăștia doi…DAN TOCACI: Da.CĂTĂLIN HIDEG: …și vede după aia ce facem. Dar deocamdată nu m-a mai sunat, nu mi-a zis nimic. DAN TOCACI: Da, o să mai sun eu la… o să mai sun eu la Mitică, să încerc să mă văd cu el. Dar tu îți dai seama că și Mitică a văzut că-l sun, i-am zis că vreau să mă văd cu el. Știe de ce (neintengibil) A zic că el știe clar că printre alte discuții pe care le am o să abordăm iar subiectul ăsta.
Tocaci explica lui Cătălin Hideg cum Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au încercat să-l ajute pentru a primi o sentință favorabilă într-un dosar de corupție. Cel care reprezintă interesele lui Dracea la Romprest spune că a reușit să aibă o întâlnire cu cei doi generali în rezervă, după ce șefii săi au intervenit. Mai mult, Tocaci explică cum avocatul Doru Trăilă a preluat cazul și cu ajutorul oamenilor din servicii ar fi reușit să convingă completul de la Curtea de Apel București pentru o sentință favorabilă.
DORU TRĂILĂ: Trebuie să aveți grijă. CĂTĂLIN HIDEG: Stați liniștit că nu mai (neintengibil) Fug toți. Au luat-o la fugă toți. (neintengibil) este atât de mediatizat negativul că nicio șansă chiar dacă aș putea fugi.DORU TRĂILĂ: Ideea de bază e următoarea, dânsul ca și mine suntem oarecum mai relaxați, am înțeles ideea, că eu sunt mai conectat la mediul de afaceri decât sunt ei, dar șeful dumnealui a fost cel mai supărat pe dvs., dacă mă întrebați pe mine. Mie mi-a transmis că sunt un fraier și că nu trebuia să fac afaceri, i-am explicat că dezbatem și cu oamenii. Dar dânsul a fost cel supărat, că nu ține de alte lucruri, dânsul mi-a zis că nu am promis niciodată că vom face noi ceva în legătură cu plecatul din țară. Am zis că ne ocupăm de dosar, așa mi-a zis.
În acest moment, firma lui Dracea are 9 angajați și 130 de contracte încheiate doar în 2024 cu spitalele din România. Cele mai mari contracte au fost atribuite între 2018 și 2022, doar zece contracte i-au adus lui Dracea în conturi peste 15 milioane de euro.
Citește și: Înregistrarea bombă care îl detonează pe Florian Coldea: „Dădeai 200, după aia 200, era altul comportamentul”