Sâmbătă are loc cel mai mare show aviatic organizat în România, BIAS 2024. Evenimentul se va desfășura pe Aerportul Băneasa și este dedicată celebrării a două decenii de la intrarea României în NATO.
Sâmbătă va fi o zi plină și, potrivit organizatorilor. “De ora 10:00 până la 20:30 nu vom avea niciun minut de pauză. Pe lângă Aeroclubul României care participă cu o formație nouă de șase avioane Extra 300, plus un solist, vom avea formația de planoare White Wings, vom avea un planor de înaltă acrobație care va face spectacol cu artificii, vom avea paraşutiștii care vor sări din cel mai nou avion al Aeroclubului României, un Cessna Caravan și vom avea formația “The Pelicans“, o formație de avioane ultra uşoare care fac spectacol”, a declarat George Rotaru, directorul general Aeroclubul României la Radio România Actualități.
BIAS 2024, programul zilei de 31 august
De la ora 09:00 – Slow Start cu Bondarii României, The Pelicans – Aeroclubul României, Flying Dragons – Polonia
De la ora 09:50 – Ceremonialul militar de deschidere
De la ora 10:00 – F16 FALCON – Forțele Aeriene Române, Extra 330 SC – Solo Andreea Bănesaru, MI-2 – Heliforce – Ungaria, Hawks of Romania
De la ora 11:00 – MiG-15 – Polonia, TAROM Boeing 737-800, Goldtimer LI-2 – Ungaria
De la ora 12:00 – Rafale Solo Display – Franța, IAR 99 Soim – Forțele Aeriene Române, T6 Demo Team Daedalus – Grecia, Eurofighter Typhoon – Germania
De la ora 13:00 – F16 FALCON – Forțele Aeriene Române, PC 9 – Slovenia, Iacării Acrobați, IAR 316B – Forțele Aeriene Române
De la ora 14:00 – Forțele Aeriene Române, Școala Superioară de Aviație Civilă, Black Hawk – IGAv MAI, Blue Wings – Aeroclubul României, Hawks of Romania
De la ora 16:00 – Jurgis Kairys, IAR 99 Soim CCIZ, spectacol aviatic făcut de Slovenia, Ungaria, Polonia, Cehia, Franța
De la ora 18:00 – Spectacol aviatic făcut de Grecia, Germania, White Wings
De la ora 19:00 – Zbor în crepuscul
De la ora 20:30 – Foc de artificii
De la ora 21:00 – Concert Tostogan’s
Intrarea la eveniment este gratuită.