Cea mai mare și cea mai căutată stațiune de pe litoralul românesc rămâne și în 2024 tot Mamaia. Staţiunea rămâne în topul preferinţelor turiştilor care vin pe litoral, dar construcţiile noi reprezintă o problemă.
Statisticile agenţiilor de turism plasează în continuare staţiunea Mamaia în topul preferinţelor turiştilor care vin pe litoral. Dar nu toţi sunt încântaţi de ceea ce găsesc aici.
Fără să fie nostalgici ai vremurilor de altădată, mulţi observă că sunt din ce în ce mai multe betoane şi din ce în ce mai puţină verdeaţă.
„Regret să văd cum spațiile verzi, ample, dintre hotelurile construite în anii ’60-’70 ajung să fie ocupate de noi clădiri de apartamente sau alte hoteluri construite nepermis de aproape de vechile hoteluri, astfel încât turiștii se pot uita dintr-o cameră în alta și, evident, lipsa spațiilor verzi, a locurilor de plimbare, reprezintă realmente o problemă”, spune Teodor Stanciu din Iaşi, care vine an de an la Mamaia.
Profesorul de economie Dănuţ Jugănaru admite că era nevoie de hoteluri noi, pentru că acum numărul celor care doresc să vină vara la Mamaia este mult mai mare decât în trecut. Dar oare s-a construit cu cap?
„Sigur că e bine că s-a construit, s-a dezvoltat capacitatea de cazare turistică de pe litoral. Problema este că încet-încet, această aglomerare, faptul că e clădire lângă clădire, la foarte puțină distanță una de alta, încet-încet o să ducă la o nemulțumire și cu disconfort din partea turiștilor. Ce este Mamaia? E stațiune turistică sau e cartier de locuințe pentru populația Constanței? Este și una și alta. Și de multe ori nu e cea mai fericită îmbinare. Vorbim și de Mamaia Nord, acolo s-a construit și mai haotic”, spune specialistul.