Care sunt cei mai periculoși oameni, în funcție de forma feței. Iată cum poți cunoaște caracterul unui om observând acest detaliu.
Forma feței tale dă indicii cu privire la personalitatea ta. Experții în citirea trăsăturilor feței spun că există șase tipuri de fețe și au emis o analiză cu privire la toate formele existente, spunând care sunt caracteristicile ce corespund fiecărui tip de față. Iată care sunt acestea.
Fața ovală
Forma ovală este reprezentată de o frunte mai largă decât pomeții care, pe de altă parte, sunt mai lați decât maxilarul. Cu alte cuvinte, fața se înclină în jos când privești spre bărbie, iar pomeții sunt proeminenți.
Persoana a cărei față are această formă știe întotdeauna ce să spună, indiferent de situație, și are capacitatea de a-i face pe cei din jur să se simtă bine și confortabil în prezența lor. Cu toate acestea, sunt persoane foarte concentrate pe ce vor să spună și pe ce vor să facă și pun mare accent pe ceea ce cred ceilalți despre ei.
Ce spune poziţia în care dormi despre relaţia taFața triunghiulară sau de diamant
Această formă a feței este îngustă în zona frunții și lată la nivelul maxilarului. Este o față destul de osoasă și, probabil, cel mai rar tip de față. Persoanele care au acest tip de față sunt persoane foarte responsabile. Cu cât fața este mai îngustă în partea superioară, cu atât mai mult aceste persoane au o atitudine de lideri, personalitatea lor fiind una marcantă. De asemenea, oamenii cu această formă de față sunt persoane de succes.
Fața rotundă
Această formă este aproape egală, atât în înălțime, cât și în lățime. De asemenea, este recunoscută ca având la nivelul frunții o linie extinsă de păr. Cea mai largă parte a feței o constituie obrajii.
Aceste persoane sunt foarte comunicative, amabile și generoase. Ele pun nevoile celorlalți înaintea nevoilor lor. În cele din urmă constată că oferă prea mult celorlalți, iar nevoile altora nu ar trebui să fie o prioritate pentru ei.
Fața pătrată
Acești oameni au o linie mai largă a maxilarului și, de asemenea, și a părului. Astfel, linia maxilarului, fruntea și obrajii sunt aproape la fel de largi. Caracteristica cea mai proeminentă este linia osoasă în formă de pătrat.
Persoanele care au această formă de față sunt considerate ca fiind persoane destul de inteligente și analitice, sunt oameni care se ancorează în proiecte mari, datorită rezistenței de care dau dovadă.
Fața în formă de inimă
Aceștia au fruntea mai largă și pomeții, de asemenea, iar bărbia coboară ușor în jos. Specialiștii spun despre personalitatea oamenilor cu această formă a feței că este puternică şi au o forță interioară incredibilă. Dacă doresc să realizeze ceva și dacă își stabilesc un scop, ei îl vor realiza.
Puterea lor este interioară și nu trebuie să fie confundată cu rezistența fizică. Acești oameni sunt și ei destul de intuitivi și de creativi. Atunci când sunt foarte determinați, devin insistenți.
Fața alungită
Această formă este alungită de la frunte până la bărbie și cu o bărbie proeminentă. Acești oameni sunt orientați destul de mult pe detalii și doresc să facă totul în felul lor, iar munca pe care o finalizează este de cea mai bună calitate.
Precizia este o altă caracteristică a acestora și poate fi văzută chiar și în limbaj, fiind foarte buni comunicatori. Cu toate acestea, pot fi destul de critici dacă îi provoci.