Sancţiunile impuse Iranului vor putea fi ridicate numai dacă ţara va respecta acordul nuclear din 2015, convenit cu puterile occidentale, a anunţat vineri Casa Albă, transmite Reuters. Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat vineri că au avut loc progrese în discuţiile dintre puterile mondiale şi Iran şi că este un semn bun că discuţiile continuă. Iranul şi puterile mondiale poartă discuţii la Viena pentru a reactiva acordul nuclear din 2015, pe care Washingtonul l-a abandonat acum trei ani, iar ulterior a reimpus sancţiuni Teheranului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].