Liderul AUR, George Simion, a prezentat, luni, o casă construită în 12 zile, pentru o familie nevoiaşă. Locuinţa, afirmă Simion, are 60 metri pătraţi şi a costat 29.300 de euro.
„Se poate să construim la 35.000 de euro. Uite, casa este gata pentru oamenii pe care am zis că îi ajută. Două camere, dragi prieteni, nu 50 de metri pătraţi, ci 60 de metri pătraţi. Pentru toţi oamenii care nu credeau că este posibil, am pus timp de 12 zile fiecare element din această casă pe YouTube”, a declarat George Simion.
„Sigur că o casă este mai scumpă decât un apartament, decât felul în care vrem noi să construim. Îi aşteptăm pe toţi criticii noştri, veniţi în satul Brăniştari, comuna Călugăreni şi spuneţi voi dacă este posibil sau nu este posibil. Reamintesc, am construit această casă în 12 zile. Preţul total, pe care îl puteţi vedea pe YouTube, este de 29.300 de euro, nu 35.000 de euro”, a adăugat Simion.
„Am răspuns la un apel venit din partea unei familii căreia i-a ars casa, o familie nevoiaşă, care nu avea cum să repare măcar ce a distrus incendiul. Am făcut temelia, fundaţia, într-o zi, pentru că este o casă cu parter, una din criticile apărute la acest proiect. Putem face şi blocuri, putem face multe împreună. Vă salut din a 12-a zi”, a precizat Simion.
PLANUL SIMION. Da, SE POATE! Faptele vorbesc și se aud mai tare decât criticile
„În ultima perioadă, Planul Simion a fost ținta criticilor și a scepticismului. Ni s-a spus că nu se poate construi o un apartament de 50 mp cu 35.000 de euro, că este doar o promisiune imposibilă. Dar noi am demonstrat contrariul. Nu doar că am reușit să construim o casă, de 60 de mp utili, chiar cu mai puțini bani, dar am transformat și o tragedie într-o poveste despre speranță.
De astăzi, în satul Brăniștari, comuna Călugăreni din județul Giurgiu, familia care și-a pierdut locuința într-un incendiu se bucură de o casă nouă, de 60 de metri pătrați, construită în doar 12 zile, la un preț total de 29.300 de euro.
Această realizare este dovada vie că Planul Simion nu este doar un set de promisiuni, ci o soluție reală, concretă, care poate schimba vieți.
Chiar dacă în Planul Simion ne referim la apartamente și cartiere de blocuri, am demonstrat că se poate construi și o casă cu această sumă, la actualele prețuri ale materialelor de construcții. Cu materiale românești și cu români.
Acest proiect reprezintă mult mai mult decât o simplă construcție, este o demonstrație a solidarității și sprijinului reciproc, valori esențiale pentru Planul Simion. Scopul nostru este să construim nu doar case, ci un viitor mai bun pentru toți românii, cu locuințe accesibile, locuri de muncă bine plătite, școli, spitale și o infrastructură modernă, la standarde europene.
Faptele noastre arată că măsurile din Planul Simion sunt realizabile. Împreună putem construi viitorul României, unde fiecare om are dreptul la o locuință decentă și la o viață demnă.
Planul Simion este despre a aduce speranță și despre a construi o Românie dreaptă și prosperă!
Da, se poate construi cu 35.000 de euro!”, a transmis George Simion pe site-ul său.
George Simion: „Am finalizat la timp! Ziua 12! Diseară predăm cheile casei” | VIDEO