Caşcavalul de Săveni, marcă protejată în UE

Comisia Europeană a aprobat cererea de înscriere a denumirii „Caşcaval de Săveni” din România în Registrul indicaţiilor geografice protejate (IGP), anunţă CE într-un comunicat. „Caşcavalul de Săveni” este o brânză maturată produsă în regiunea Botoşani. Se caracterizează printr-o perioadă lungă de maturare (60 de zile), în urma căreia consistenţa sa devine onctuoasă şi omogenă, iar culoarea mai pronunţată. Gustul său, uşor amărui, se caracterizează prin nuanţe de nucă. Condiţiile climatice locale, favorabile dezvoltării păşunilor naturale bogate în floră diversă, contribuie la calitatea laptelui utilizat pentru producţia de „Caşcaval de Săveni”. Aceste denumiri noi se vor alătura celor 1.609 produse alimentare deja protejate, dintre care 64 sunt specialităţi tradiţionale garantate. Indicaţiile geografice permit consumatorilor să aibă încredere şi să distingă produsele de calitate, ajutând, de asemenea, producătorii în comercializarea lor. Indicaţia geografică protejată arată legătura dintre regiunea geografică specifică şi denumirea produsului, în cazul în care o anumită calitate, reputaţie sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esenţial originii sale geografice. Produsele cu IGP pot fi alimente, produse agricole sau vinuri. Pentru a beneficia de această etichetă de calitate, cel puţin una dintre etapele de producţie, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune. În cazul vinului, aceasta înseamnă că cel puţin 85% din strugurii utilizaţi trebuie să provină exclusiv din aria geografică în care se produce efectiv vinul. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here