Castraveti murați de vară. V-am pregătit o reţetă simplă de castraveţi muraţi de vară. Saramura este făcută după o rețetă tradițională, de pe vremea bunicilor.   

Castraveți murați de vară. Ingrediente şi mod de preparare:

– castraveţi de vară- flori de mărar – crenguţe de vişin- usturoi (2 căţei mari la un borcan de 800 gr) – sare

Se culeg castaveții din grădină sau se cumpără, important este să fie cât mai proaspeţi, se spală şi se taie în funcţie de borcan. În cazul în care puneţi în borcane mai mari sau alte recipiente, iar castraveţii pot intra întregi, îi crestăm doar la capete.

De ce NU trebuie să mai mănânci roșii cu castraveți. Combinația preferată de români vara, coșmarul medicilor!

Usturoiul se curăță şi se taie în două.

Punem pe fundul borcanului o crenguţă de vişin făcută rotocol, apoi punem castraveţii şi usturoiul şi floarea de mărar. Deasupra se mai pun două crenguţe de vişin în cruce, pentru a ţine castraveţii în saramură.

Saramura se prepară punând 1 lingură de sare la 1 litru de apă rece.

Borcanele se umplu cu saramură, însă mai păstrăm o cantitate din saramură deoarece, după câteva ore, apa intră în castraveţi şi nivelul ei scade în borcane. Din această cauză, ea trebuie completată.

Borcanele cu castraveţi se acoperă cu un tifon sau un prosop şi se lasă la fermentat la căldură, câteva zile.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here