Vești proaste pentru cei care vor să își petreacă vacanța de sărbători la munte și încă nu au făcut rezervările! Reprezentanții hotelurilor și pensiunilor de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov spun că gradul de ocupare este deja de 60 la sută. În plus, prețurile sunt destul de piperate. Pentru un pachet de Crăciun putem plăti chiar și 3.000 de lei. Prețul pentru cel de Revelion poate fi dublu.  

Cei care vor să își petreacă sărbătorile de iarnă la munte pot cumpăra pachete care includ patru nopți de cazare. Pe lângă mesele festive, acestea includ un program întreg de distracții care să îi vor ține ocupați pe turiști pe tot parcursul sezonului.

Pentru românii care vor să meargă pe Valea Prahovei, hotelierii promit petreceri, focuri de artificii, activități în aer liber și programe de divertisment pentru copii. Proprietarii pensiunilor spun că prețurile pachetelor de sărbători sunt atât de mari fiindcă turiștii cer cât mai multe facilități.

Pentru caviar, hotelierii plătesc aproape 6.000 de lei pe un singur kilogram, iar foie gras costă aproape 350 de lei pe kilogram. De departe, cele mai mari costuri apar odată cu organizarea momentelor artistice. Interpreții cer în jur de 30 – 40.000 de lei pentru fiecare spectacol. Toate aceste costuri se reflectă în tariful de cazare. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here