Chiar dacă volumul standard al unei sticle de vin este de 750 de mililitri, disputa privind numărul de pahare de vin care se pot turna continuă să stârnească polemici. În general totul depinde de ce parte a paharului de afli, a celui care toarnă sau c celui care bea.
O sticlă standard de vin conține 750 de mililitri de lichid. Majoritatea celor care deschid o sticlă acasă cred că vor obține cam patru pahare de vin, în timp ce personalul restaurantelor tind să vadă cinci. Evident, calculul este simplu: dacă băutura este măsurată în pahare, vro încasa mai mult dacă o sticlă “are” cinci pahare, nu patru.
Legislația europeană este de partea celor 5 pahare, stabilind că o porție standard de vin este considerată a fi 150 de mililitri, pentru un vin standard, cu 12% alcool.
Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că forma și dimensiunea paharelor de vin poate influența percepția asupra cantității de lichid.
De exemplu, o porție de 150 ml va părea rezonabilă într-un pahar universal de vin de 500 ml, dar într-un pahar tip Burgundy, cu o cupă mare, rotundă, de 960 ml poate părea doar ”câteva guri” pe fundul paharului, scrie foodandwine.com.