Medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, este de părere că pentru aplicarea unui tratament eficient actorului Florin Piersic este necesar să se stabilească originea și vechimea infecției care i-a afectat organismul, sugerând că poate fi vorba de una instalată cu ani în urmă. 

“Este foarte important de știut dacă infecția este una imediată intervenției chirurgicale de acum 5 ani și care a mers așa lent, ceea ce ce e posibil, sau în egală măsură este posibil să fie o infecție apărută ulterior. Pentru că la acești pacienți orice infecție de focare, adică dacă ai un abces, o infecție, poate da în sânge bacterii care ajung în primul rând acolo unde e implantul. Implantul e un bun loc pe care se fixează bacteriile”, a spus managerul Spitalului Universitar în emisiunea lui Marius Tucă.

Cârstoiu a mai apreciat că îndrăgitul actor ar trebui mutat într-un spital mare, pluridisciplinar, care să ofere suport și din alte specialități medicale, cum ar fi chirurgia cardiacă. Cîrstoiu a subliniat însă că e important ca de tratament să se ocupe chirurgul care a efectuat inițial intervenția.

„Acel chirurg care a pus prima oară implantul trebuie să se ocupe de cazul ăsta până la final, pentru că știe ce a făcut prima oară, știe evoluția”, a explicat Cîrstoiu.  Veşti bune în cazul lui Florin Piersic. Starea de sănătate a maestrului s-a îmbunătățit: actorul se alimentează și bea lichide singur Medicii iau în calcul să-i amputeze piciorul lui Florin Piersic. Cum se simte actorul: cele mai noi date  Rafila, prima reacție în cazul lui Florin Piersic: “Nu putem discuta de o infectare în cursul procedurilor medicale” 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here