Pre;edintele interimar al USR Cătălin Drulă îi acuză pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe directorul SRI Eduard Hellvig că au transformat România într-o ţară condusă de epoleţi. Acuzaţiile lui Cătălin Drulă vin în contextul operaţiunii de compromitere a jurnalistei Emiliei Şercan, care a dezvăluit că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. `Un jurnalist onest a devenit ţinta unui sistem mafiot de epoleţi pentru că a îndrăznit să-l demaşte pe prim generalul plagiator al ţării Nicolae Ciucă. Nicolae Ciucă – acest om care a declarat că după cariera militară nu îşi va distruge onoarea să intre în politică. Nu numai că a intrat în politică, dar a devenit în aceste zile un exponent al răului, un continuator al unui sistem care militarizează din ce în ce mai mult societatea românească. Fie că vorbim de partide, unde vedem că PNL va ajunge să fie condus de armată şi de poliţie, care se comportă de fapt ca o miliţie, miliţia lui Lucian Bode care intimidează o jurnalistă, care scoate pozele în cel mai pur stil de kompromat, de tip Belarus, sunt oameni care pe canale oculte vor să pună o linişte de tip iliberal peste România şi noi ne vom lupta cu ei. Nu trebuie să uităm aici rolul arhitecţilor care predau acum ştafeta: Iohannis, sprijinit de politicianul care nu a încetat niciodată să fie politician Eduard Hellvig. Un şef de serviciu secret nu ar trebui niciodată să facă politică, ar trebui să se ocupe de misiunea serviciului de informaţii. Iohannis şi Hellvig îl păstoresc acum pe Ciucă să devină continuatorul proiectul lui Iohannis, va fi proiectul Ciucă. Nu putem accepta ca România să fie condusă de epoleţi”, a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă susţinută luni la Parlament. El i-a cerut ministrului de Interne Lucian Bode să dea explicaţii publice despre ce s-a întâmplat în cazul jurnalistei Emilei Şercan şi face apel la premierul Nicolae Ciucă să înţeleagă că România este democraţie, nu unitate militară. „Îi cerem ministrului Bode în maxim 48 de ore să prezinte explicaţii credibile, în public, altfel săptămâna viitoare, USR va depune moţiune simplă împotriva dumnealui. Domnului Ciucă îi cerem să înţeleagă că aici este democraţie nu unitate militară şi să înceteze să mai blocheze investigarea plagiatului său. Există instituţii, CNADTCU, care ar trebui să verifice, mă rog, se vede foarte clar, sunt zeci şi zeci de pagini copiate dintr-o carte, dar avem nevoie de un verdict. Asta este în democraţie: avem instituţii, sistem de verificări, de control, nu dăm ordine. Premierul să înceteze să mai dea ordine pentru a intimida, cum s-a întâmplat cu jurnalista Emilia Şercan, să înceteze să mai atace democraţia pentru că am luptat 30 de ani să ajungem aici. Nu vrem un regim iliberal în România şi dumnealui şi cei care sunt în spatele dumnealui trebuie să înţeleagă asta”, a conchis Drulă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].