Cătălin Predoiu a susținut, azi, o videoconferință la sediul Ministerului Administrației și Internelor (MAI) cu privire planul de intervenție în contextul avertizărilor meteorologice de ploi abundente ce se vor abate peste România, în zilele următoare.
„Astăzi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc cea de-a doua videoconferință din cadrul seriei de întâlniri organizate pentru gestionarea situațiilor de urgență, în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru perioada următoare. Această videoconferință a urmat celei desfășurate în cursul dimineții și a fost convocată de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, domnul Cătălin Predoiu, în prezența șefului DSU, domnul dr. Raed Arafat, a secretarului de stat, doamna Aneta Matei și a prim-adjunctului inspectorului general al IGSU, domnul colonel Florea Constantin, cu prefecții și inspectorii șefi ai Inspectoratelor pentru Situații de Urgență județene”, se arată într-un comunicat ISU.
Ministrul Afacerilor Interne alături de specialiștii invitați la discuții au menționat câteva dintre măsurile esențiale, pentru asigurarea protecției populației în contextul avertizărilor meteo. O parte dintre măsuri includ evidența persoanelor vulnerabile din fiecare zonă, verificarea situației pe teren și monitorizarea râurilor.
„În cadrul acestei videoconferințe s-au analizat măsurile preventive și de intervenție implementate până în prezent în fiecare județ aflat sub incidența codului portocaliu, precum și acțiunile necesare pentru a răspunde eficient eventualelor situații de urgență ce ar putea apărea în urma fenomenelor meteorologice prognozate. Fiecare județ a prezentat stadiul actual al măsurilor luate, incluzând dispunerea serviciului de permanență la nivelul primăriilor, realizarea unei evidențe a persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, verificarea constantă a situației din teren și monitorizarea râurilor și zonelor potențial inundabile.”, arată sursa menționată.
Cătălin Predoiu a atras atenția asupra importanței avertizărilor de precipitații abundente și a menționat impunerea unor măsuri speciale în privința traseelor turistice pe munte.
„Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat importanța acordării unei atenții sporite avertizărilor hidrologice, reiterând faptul că este esențial să se mențină permanent legătura cu unitățile administrativ-teritoriale și să se asigure funcționarea stațiilor de comunicare. De asemenea, s-a discutat necesitatea dispunerii unor măsuri speciale în ceea ce privește traseele turistice din zonele montane, în cazul în care situația o va impune.
Totodată, șeful DSU a menționat faptul că pentru județele aflate sub avertizare de cod portocaliu, va fi crescută capacitatea operațională, vor fi prealertate două elicoptere dotate cu troliu și echipament necesar, aflate la Inspectoratul General de Aviație și va fi menținută în permanență legătura cu personalul Ministerului Afacerilor Interne prin intermediul sistemului de videoconferință, asigurând astfel o coordonare eficientă și rapidă a intervențiilor. Din punct de vedere operațional, va fi activat CNCCI, vor fi activate grupele operative și CJCCI la nivelul inspectoratelor județene care se află sub incidența avertizărilor meteorologice.”, se mai precizează în comunicat.