Kilogramele în plus sunt coșmarul tuturor doamnelor și domnișoarelor, însă și domnii se pot confrunta cu această problemă. De foarte mulți ani, nutriționiștii se întrec în diete care mai de care mai eficiente, însă rezultatele lor nu au reușit să îi mulțumească pe toți. O metodă simplă și eficientă care aruncă în aer toate dietele minune este postul.  

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină a Universității din Colorado arată că postul timp de trei zile pe săptămână este o modalitate mai bună de a pierde în greutate decât dieta timp de șapte zile. 

Acesta a demonstrat că persoanele supraponderale sau obeze care au urmat un astfel de regim de post au pierdut în medie 7,6% din greutatea corporală într-un an, au constatat cercetătorii. În schimb, cei care și-au redus caloriile în fiecare zi au pierdut doar 5 % din greutate, scrie telegraph.co.uk.

În cadrul studiului, cercetătorii au împărțit 165 de adulți supraponderali sau obezi în grupuri cu diferite regimuri de pierdere în greutate pe care să le urmeze timp de 12 luni.

Celor din grupul cu post intermitent li s-a spus să își reducă aportul caloric cu 80 % timp de trei zile neconsecutive în fiecare săptămână. Nu au existat instrucțiuni de reducere a caloriilor în celelalte patru zile, dar au fost încurajați să mănânce sănătos.

Între timp, grupului care a ținut dietă i s-au stabilit obiective zilnice menite să le reducă aportul caloric cu 34,3 % în fiecare zi.

De asemenea, ambele grupuri au primit abonamente gratuite la sală și li s-a spus să facă mișcare cel puțin cinci ore pe săptămână.

Astfel, după 12 luni, cei care au ținut post intermitent au pierdut în medie 7,7 kg, în timp ce grupul care a ținut dietă a pierdut în medie 4,8 kg.

Până la sfârșitul anului, aproximativ 58% dintre cei care au ținut post au obținut o pierdere în greutate de cel puțin 5% , în timp ce doar 47% din grupul cu restricție calorică au reușit această performanță.

Totodată, studiul, publicat în jurnalul Annals of Internal Medicine, a constatat, că alte măsurători legate de greutate, inclusiv grăsimea corporală, indicele de masă corporală și circumferința taliei, au înregistrat îmbunătățiri mai mari în grupul care a ținut post.

La rândul lor, oamenii de știință au remarcat că astfel de programe de pierdere în greutate au devenit populare din cauza „dificultății de a adera la o dietă cu conținut caloric redus zilnic”.

„O caracteristică atrăgătoare a postului intermitent este că persoanele care țin dietă nu trebuie să se concentreze pe numărarea caloriilor și restricționarea aportului în fiecare zi”, au subliniat cercetătorii. 

Mai mult, autorii studiului au mai spus că „natura periodică a postului poate atenua foamea constantă” a reducerii zilnice a caloriilor și că cei care au postit și-au redus aportul caloric cu mai mult în medie pe parcursul celor 12 luni.

Dr. Maria Chondronikola, lider pentru nutriție umană la Universitatea din Cambridge, a descris studiul ca fiind „intrigant” și a spus că a fost de o „calitate ridicată”.

Potrivit ei, rata mai mare de pierdere în greutate obținută de cei care au postit a fost „cel mai probabil datorită reducerii mai mari a aportului caloric în timpul intervenției de 12 luni”.

În plus, medicul a adăugat: „Este posibil ca postul intermitent … atunci când este combinat cu un program intensiv de sprijin comportamental condus de un dietetician, poate duce la rezultate superioare de pierdere în greutate în comparație cu restricția calorică standard.”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here