Criminalul dentistei de la Brăila este liber. Anchetatorii nu au niciun suspect și nu au reușit să reconstituie atacul din cabinet. Medicii legiști spun că femeia a fost ucisă în urma a două lovituri de cuțit. Trupul medicului stomatolog din republica Moldova a fost ridicat de familie și urmează să fie înmormântată.  

Anchetatorii caută de aproape 4 zile criminalul doctoriței din Republica Moldova. Lipsește în continuare telefonul victimei, care ar fi fost luat de agresor, iar autoritățile au anunțat că nu a fost găsită nici arma crimei.

“Au fost leziuni mari de sânge la nivelul gâtului. Sunt descrise două lovituri: una pe dreapta, una pe stânga”, a declarat Anatolie Grecu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Brăila.

Crima de la Brăila. Moartea medicului stomatolog a fost VIOLENTĂ: legiștii au stabilit că victima s-a luptat cu cel care a ucis-o

Arma crimei, un obiect descris drept „tăietor – înțepător” nu a fost găsită, deși criminaliștii s-au întors de 3 ori în cabinetul unde a avut loc asasinatul.Ipoteza potrivit căreia crima a fost premeditată prinde tot mai mult contur. Soțul victimei este unul dintre suspecți, chiar dacă, potrivit unor surse din anchetă, are un alibi. Bărbatul le-ar fi spus polițiștilor că între orele 8 și 9 și jumătate seară, când s-ar fi petrecut crima, el era la masă într-un restaurant din oraș, împreună cu un prieten. Amicul doctorului urmează să fie audiat.

Mister total: niciun suspect după UCIDEREA medicului stomatolog din Brăila. Toți pacienții, AUDIAȚI de procurori

În acest timp, trupul femeii a fost ridicat de familie, iar în zilele următoare urmează să aibă loc înmormântarea.A fost un adevărat maraton de audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Au fost chemați din nou pentru a discuta cu procurorii toți membrii familiei, soțul doctoriței, dar și pacienții care au intrat în cabinetul doctoriței în ultimele zile, înainte de crimă. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here