Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, i-a felicitat, vineri, pe cei implicaţi în gestionarea cazului de la Chiajna.
“Mă bucur foarte mult că au reuşit să gestioneze această situaţie, să salveze cele două vieţi şi îi felicit pe toţi cei implicaţi acolo”, a spus Ciucă, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Neamţ.
Oficialul român a explicat că ministrul de Interne, Lucian Bode, a lipsit de la evenimentul PNL deoarece a rămas la Bucureşti să gestioneze cazul de la Chiajna.”Practic asta înseamnă asumare politică şi guvernamentală, să ştii să faci diferenţa în momentele în care trebuie să alegi între responsabilitatea guvernamentală şi cea politică, nu că nu ar fi la fel de importante şi una şi alta, dar ele trebuie abordate fiecare la momentul, în situaţia şi cu discernământul cuvenit”, a completat Ciucă.