Miliardarul Ioan Niculae, într-un interviu-bombă acordat jurnalistului Liviu Alexa, a făcut dezvăluiri incredibile despre manevrele statului paralel. Acesta a orbit și despre averea sa din prezent.
Liviu Alexa: Din postura de miliardar în euro, în 2010, aveați o bază consistentă de active. Pe ce bani mai stați astăzi, dacă ne puteți spune, la modul concret, că ați fost mereu un tip asumat în privința asta. Adică, la o evaluare sumară, cât ați pierdut?
Ioan Niculae: Nu știu să fac astfel de socoteală, dar vă spun că am destui bani ca să pot să dorm, să mănânc liniștit, eu știu… să văd lumea, să mă bucur de viață. Și vreau să fiu sănătos. Mai important decât sănătatea nu e niciun ban.
S-a dus SRI-ul cu notă, la nivel central în Bulgaria – și vă spun că asta este spusă de prim-ministrul bulgar, într-o întâlnire directă cu mine, s-a dus cu notă ca să-mi închidă firma în Bulgaria.
Ce-ai tu, mă, statul român, nenorocitule, cu un cetățean al tău, propriu, dacă face o firmă și îi merge bine intr-un alt stat? I-am spus lui Borisov. În întâlnire directă cu Borisov, am întrebat: ce-au ăștia cu mine, domnule, ce se întâmplă? Și a început să dea din cap așa și a spus: păi tu nu știi? Ai tăi îți fac rău. Care, domnule?! Vroiam să facem un pod, un pod la Zimnicea, parteneriat public-privat. Și a zis da, eu sunt de acord, dar vezi că ai tăi nu sunt de acord! Vezi că piedicile sunt la români. Și așa a fost.