Persoanele care s-au pensionat înainte de acest an vor avea și cele mai mari creșteri de pensii de la 1 septembrie! Este anunțul șefului Casei de Pensii. Există însă și o condiție care trebuie îndeplinită: oamenii trebuie să arate că au cel puțin 25 de ani de vechime în câmpul muncii. Ne explică totul Dorina Barcari, expertă în pensii și salarizare.  

”Vor creste pensiile celor care nu au avut documente. De exemplu, sunt cei care au lucrat pe marile șantiere, unde documentele lor au fost plimbate de colo-colo, si in final nu se mai gasesc deloc. Conform legii, si legea e nedreapta aici, adica le incalca niste drepturi, pune problema ca pe perioadele in care nu se regasesc veniturile sa se valorifice in calcule salariul minim pe economie. Nu e corect, atata timp cat a existat o lege a salarizarii si se puteau reconstitui drepturile.

Alta categorie vor fi cei care, aici iar e o chestie si neconstitutionala, si necorecta. E vorba de data pensionarii care, aici face capana la data pensionarii, punctajele realizate peste 25 de ani sa se aduca un plus de punctaj, iar dupa data pensionarii sa nu se aduca. De ce? Pentru ca e aceasi contributie. Omul munceste mai multi ani decat 25, ca beneficiaza si de pensie, asta este obsesia legii, sa nu se beneficieze de pensie. Lumea sa nu iasa la pensie cand si-a indeplinit condițiile de pensionare”, a spus Doina Barcari la Realitatea Plus.

Angajații Complexului Energetic Oltenia se grăbesc să se pensioneze înainte de marea recalculare

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here