Îtnâlnire la Guvern între premierul Ciolacu, mai mulţi membri ai Guvernului și reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România. Principalul subiect de discuţie a fost derularea proiectelor de investiţii la nivel local, în special în cazul celor finanţate din fonduri europene.
În cadrul discuţiilor, premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Finanţelor, Tánczos Barna, au subliniat faptul că finanţarea proiectelor din bugetul de stat se va realiza conform criteriilor stabilite deja de Guvern. Astfel, vor avea prioritate obiectivele de investiţii aflate într-un stadiu avansat de realizare, cel mai mare punctaj fiind pentru cele care au gradul de execuţie peste 80%.
„Oamenii aşteaptă de la noi rezultate concrete, motiv pentru care este esenţial să menţinem un ritm susţinut al investiţiilor. Prioritatea trebuie să fie acordată proiectelor finanţate din fonduri europene, astfel încât să valorificăm pe deplin oportunităţile disponibile pentru dezvoltarea României. Atât pentru cofinanţarea proiectelor europene, cât şi pentru investiţiile susţinute din resurse naţionale, avem în acest an cel mai mare buget alocat investiţiilor publice: peste 150 de miliarde de lei. Aceste resurse trebuie concretizate în proiecte finalizate, care să aducă beneficii reale oamenilor”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Din delegaţia guvernamentală au mai făcut parte ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.