Dezvoltatorul imobiliar One United Properties este subiectul unui val de critici legate de transparența și succesul afacerii sale. De la începutul anului 2024, acțiunile companiei au suferit o scădere semnificativă de aproape 15% la Bursa de Valori București, iar proprietarii săi, finanțiștii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, par disperați să își apere imaginea într-un climat de incertitudine și nemulțumire publică.
One United Properties a obținut o victorie în instanță, Curtea de Apel București respingând recursul formulat de Asociația S.O.S. Orașul și Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural. Aceste organizații contestau autorizațiile de construire pentru proiectul One Peninsula. Hotărârea este definitivă, iar compania a anunțat că nu are cunoștință de probleme legate de validitatea autorizațiilor și intenționează să se apere ferm în fața oricăror astfel de cereri.
Cu toate acestea, în timp ce societatea își promovează victoriile legale, realitatea financiară este mai puțin strălucitoare. One United Properties a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 17% și a profitului cu 20% în ultima perioadă, scrie puterea.ro. Aceste scăderi sunt contrastante cu imaginea de succes pe care compania încearcă să o proiecteze și cu proiecțiile optimiste prezentate în comunicatele de presă.
Mai mult, One United Properties a ales calea chemării în judecată a jurnaliștilor și publicațiilor care dezvăluit că afacerile sale nu sunt cele prezentate în comunicatele de presă roz. Este și cazul publicației Puterea și a jurnalistului Cristian Matache, acuzați de afectarea imaginii One United Properties. Căpitanu și Diaconescu au solicitat instanței să impună publicației Puterea să elimine toate textele cu referire la augustele lor realizări. Însă, Tribunalul București a dat dreptate jurnaliștilor, confirmând că materialele publicate au fost fundamentate pe documentele oficiale și pe analiza corectă a cifrelor. Despre acest proces, One nu a comunicat nimic acționarilor.
Compania lui Căpitanu și Diaconescu a adoptat o strategie de apărare agresivă în fața criticilor, acționând în judecată nu doar publicația Puterea, ci și alte companii media care au pus la îndoială succesul său declarat. Această atitudine a stârnit întrebări legate de transparența companiei și de motivele din spatele acestei hărțuiri legale.
Citește continuarea pe puterea.ro.