Împrumutarea mașinii unei alte persoane poate părea un gest simplu și de încredere, însă acest act ascunde o serie de responsabilități legale și riscuri potențiale, mai ales în cazul în care apare o situație neprevăzută, precum un accident.  

Încălcarea unor reguli de circulație poate conduce la responsabilitatea nu doar a șoferului, ci și a proprietarului vehiculului.

Cei care obișnuiesc să împrumute automobilul personal altor persoane trebuie să fie extrem de prudenți în privința celor cărora le oferă încredere.

Dacă șoferul încalcă reglementările de circulație, proprietarul vehiculului poate fi, de asemenea, responsabil. În anumite cazuri, ambele părți se pot confrunta cu riscul de a fi condamnate la închisoare.

Apariția misterioasă pe cerul României care a lăsat privitorii cu gura căscată. Ce a fost, de fapt, obiectul luminos

Ce se poate întâmpla dacă împrumuți mașina

Nu este nimic greșit să împrumuți mașina altei persoane care deține permis de conducere valabil și nu a consumat alcool sau droguri.

Dar, sunt situații în care proprietarul se poate trezi acasă cu amendă, chiar dacă altcineva s-a aflat la volanul mașinii sale.

Șoferul care a împrumutat mașina de la o altă persoană este unic răspunzător dacă:

a depășit limita de viteză;nu a respectat semnalele polițistului;a trecut pe roșu;a făcut o depășire neregulamentară, etc.

Proprietarul mașinii este unic răspunzător dacă:

vehiculul a circulat fără rovinietă valabilă;vehiculul a circulat fără asigurare auto obligatorie.

Excepția fac doar situațiile în care mașina a fost furată sau luată fără acordul proprietarului, scrie ProMotor. Caz în care trebuie depusă plângere la poliție.

Tacticile perfide prin care hotelierii păcălesc turiștii, la rezervarea vacanțelor: „Doar 2 camere disponibile”

Proprietarul mașinii este tras la răspundere, împreună cu șoferul, dacă respectivul conducător auto:

nu are permis de conducere valabil;are permisul suspendat, expirat, anulat sau acesta nu este acceptat de legislația din România;a consumat alcool și are o concentrație de peste 0.80 gr./l alcool pur în sânge;a consumat substanțe psihoactive (droguri sau medicamente cu efecte psihoactive).Ce riști dacă ai împrumutat mașina personală altei persoane

Șoferii care sunt prinși de poliție că au condus fără a deține permis de conducere, riscă până la 5 ani de închisoare. Aceeași pedeapsă e aplicată și celor drogați sau băuți.

Conducătorii auto care au permisul suspendat, retras sau anulat și sunt prinși la volan, riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare.

Și, conform Art. 335 (3) din Codul Penal, aceeași sancțiune o riscă și persoana care încredințează un vehicul unei astfel de persoane.

Așadar, dacă împrumuți mașina altei persoane care comite una dintre infracțiunile de mai sus, riști între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă penală.

Cum a ajuns patronul Telegram să aibă peste 100 de copii biologici. Milionarul rus s-a lăudat pe pagina sa de socializare, iar Elon Musk l-a taxat ironic

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here