Parcarea pe locul altcuiva este o problemă cu care mulți șoferi se pot confrunta, fie din cauza lipsei de locuri disponibile, din grabă, sau din neglijență. Ce se întâmplă dacă parchezi pe locul altcuiva poate fi mai mult decât un simplu deranj pentru proprietarul locului respectiv, intrând în sfera prevederilor legale și a atribuțiilor polițiștilor locali.
Prevederile legii cu privire la atributiile politistilor locali in aceasta situatie sunt menite sa asigure respectarea ordinei publice si a proprietatii private.
Astfel, trebuie să acorzi o mare atenție locului în care urmează să parchezi. Pentru că, dacă parchezi pe locul altcuiva, te poți trezi și cu amendă și cu mașina ridicată.
Persoana care a închiriat locul de parcare are dreptul să sune la Poliția Locală dacă își găsește acest spațiu ocupat.
Un echipaj va fi trimis pentru a constata situația, iar dacă ai parcat neregulamentar autoritățile pot dispune:
aplicarea unei amenzi contravenționale;blocarea roților autoturismului;ridicarea vehiculului.
Poate da Poliția Locală amendă pentru parcare?
Sancțiunea pentru parcare neregulamentară sau ocuparea unui loc de parcare poate fi aplicată atât de un polițist rutier, cât și de cei de la poliția locală, scrie ProMotor.
De asemenea, polițiștii locali pot dispune blocarea sau ridicarea autovehiculul parcat incorect.
Iar șoferul va avea apoi de plătit nu numai amenda pentru parcare neregulamentară, ci și tariful de deblocare sau transport și depozitare a mașinii.
Cât e amenda pentru parcare neregulamentară
Dacă se constată că un șofer a oprit neregulamentar, acesta poate primi 4 sau 5 puncte de amendă. Adică o sancțiune cuprinsă între 660 lei și 825 lei.
Dar, dacă se stabilește că staționează într-o zonă unde nu are acest drept, va primi o nouă sancțiune: 2 sau 3 puncte de amendă, adică între 330 și 495 de lei.
Ceea ce înseamnă că amenda pentru parcare neregulamentară poate ajunge la 1.320 de lei.