Visul oricui este ca măcar pentru câteva ore să “aibă liniște”, iar vacanțele să și le petreacă într-un loc liniștit. Evident, liniștea pe care ne-o dorim nu este aceeșa la care se gândesc fizicienii. Undeva în Statele Unite există o încăpere în care liniștea este, la prorpiu, înnebunitoare.
Camera de liniște se află în cadrul Laboratoarelor Orfield din Minnesota. Spațiul este atât de liniștit, încât cel mai mult timp pe care l-a putut suporta cineva acolo a fost de doar 45 de minute, potrivit lovendal.ro.
Încăperea este 99,99% absorbantă de sunete și deține recordul mondial Guinness pentru cel mai liniștit loc din lume. Interiorul încăperii este izolat pe toate cele șase laturi cu fibră de sticlă, existând un perete dublu din oțel și beton. Camera este atât de silențioasă, încât zgomotul de fundal măsoară decibeli negativi, -9,4 dBA. Un dormitor liniștit tipic măsoară 30 dBA.
Într-o asemenea liniște, oamenii încep să audă zgomote care în mediul real sunt acoperite de altele mai puternice. Astfel, ne putem auzi inima bătând, uneori zgomotul plămânilor respirând sau stomacul. Lipsa sunetului poate dezorienta atât de mult, încât poate cauza oamenilor probleme în a sta în picioare.
Camera este folosită de companii pentru a testa produsele lor, cum ar fi valvele cardiace sau telefoanele mobile. NASA foloseşte şi ea această încăpere pentru astronauți, pentru a-i ajuta să se adapteze la liniștea spațiului cosmic.