Combinații de culori la haine, pe care trebuie să le eviți, deoarece nu se potrivesc și poți cădea în penibil asociindu-le. Iată ce trebuie să știi. Maro și negru 

Deși ambele sunt culori sobre, pe care te gândești poate să le porți împreună în ținutele de birou să spunem, combinația dintre maro și negru este una total neinspirată. 

Verde și albastru

O altă combinație de culori foarte nereușită este cea dintre verde și albastru, sunt de părere specialiștii. Evită, deci, să le porți împreună!

Asortarea culorilor: sfaturi pentru tine

Consideri că nu stăpânești încă tehnicile de asortare a culorilor? Îți oferim câteva sfaturi utile care să-ți ghideze alegerile vestimentare!

Concentrează-te pe culori neutre 

Deși multe dintre noi am putea crede că spectrul culorilor neutre este limitat la culori precum bej, negru, alb sau gri, în realitate acestea sunt mult mai numeroase. Inclusiv nuanțele metalizate fac parte din categoria neutrelor, de aceea nu ezita să le integrezi în ținutele tale. Culorile neutre sunt ușor de asociat între ele dar și cu alte culori, de aceea reprezintă un prim pas către deprinderea trucurilor de asortare a culorilor. 

Optează pentru accente de culoare

Pentru a ieși din zona de confort, stilistic vorbind, următorul pas pe care trebuie să-l faci este să optezi pentru accente de culoare. Mai exact, chiar dacă mizezi pe ținutele formate din piese în nuanțe neutre sau pe outfit-uri monocromatice, nu uita să inserezi și o pată de culoare – poți începe cu un accesoriu care să ”spargă” monotonia întregului look. 

Cum îți dai seama că partenerul te manipulează și te afli într-o relație toxică. Caracteristicile care îl trădează pe un narcisicȚine cont de nuanța tenului tău 

Știai că poți crea combinații cromatice reușite ținând cont de nuanța tenului tău? Da, este adevărat – unele culori ți se vor potrivi mănușă, punându-ți în evidență frumusețea naturală, în timp ce pe altele este mai bine să le eviți. Iată ce culori să alegi în funcție de nuanța tenului tău:

Dacă ai un ten creol care se bronzează ușor, poartă haine în culori calde, precum: galbenul, albastrul cobalt, turcoazul, auriul, maroul, ivoarul sau portocaliul. Pe de altă parte, stai departe de bordo și de albastru închis.Tenul tău este deschis la culoare? Galbenul deschis sau griul îți vor sublinia luminozitatea pielii. Evită, însă, nuanțele de portocaliu. În cazul în care faci parte din categoria persoanelor care au fototipul 3 (mai precis pielea de nuanță medie) poți purta aproape orice culoare. Albul, negrul, dar și culorile puternice se numără printre cele mai bune opțiuni la care poți apela, dar nu putem spune același lucru și deespre verdele olive sau despre nuanțele pământii. Situații care trebuie evitate pentru a nu deveni penibil 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here