Dacia a înmatriculat anul trecut, în România, peste 46.000 de vehicule, peste nivelul din 2022. De altfel, primele 5 poziții în topul celor mai vândute modele auto din țara noastră sunt ocupate de gama Dacia.
Constructorul auto Dacia a înmatriculat, pe parcursul anului trecut, un număr de 46.124 de vehicule pe piaţa din România, în creştere cu 14,8% faţă de cele 40.179 de unităţi comercializate în 2022, se arată într-un comunicat al companiei.
În 2023, topul celor mai vândute cinci modele auto din România a fost ocupat integral de gama Dacia.
Clasamentul vânzărilor pe modele este condus de Logan – cu 14.269 de unităţi, în creştere cu 25% faţă de cele 11.401 vehicule înmatriculate în 2022.
Pe locul secund se situează Duster, cu 10.908 de unităţi (10.161 de vehicule, în anul precedent), iar pe poziţia a treia se află Sandero, cu 9.896 unităţi comercializate în 2023, cu un plus de 16,9%, comparativ datele din 2022.De asemenea, cu cele 6.875 de unităţi vândute, Dacia Spring a continuat să fie şi în 2023 cel mai popular model electric de pe piaţa din România, cu o cotă de piaţă de peste 43% în segmentul vehiculelor 100% electrice. Lansată la începutul anului trecut, versiunea Spring 65, care beneficiază de un nou motor, mai puternic, a reprezentat 49% din vânzările modelului.Pe locul cinci în clasamentul celor mai vândute modele auto pe plan local, cu 4.175 unităţi înmatriculate în 2023, este Dacia Jogger, cel mai popular vehicul de familie cu până la şapte locuri de pe piaţa locală, iar versiunea Hybrid 140, primul vehicul full-hibrid produs în România, a reprezentat 17% din totalul vânzărilor.
Înfiinţată în 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România, liderul pieţei auto locale şi cel mai important exportator, cu o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut (PIB) al ţării.Devenită marcă a Renault Group din 1999, Dacia este prezentă în 44 de ţări, de pe patru continente.