Logo Apple

​Apple a vândut în ultimul an de aproape 50 miliarde dolari în China, dar compania face o mulțime de compromisuri pentru a fi prezentă pe acestă piață unde guvernul dictează regulile. O anchetă a New York Times arată modurile în care Apple face pe plac autorităților și modul în care ajută imensul sistem de cenzură.China este extrem de importantă pentru Apple: aproape toate produsele sunt asamblate acolo, iar compania realizează o cincime din cifra globală de afaceri în China. Pentru a ajunge aici, Apple a construit o relație foarte bună cu autoritățile chineze care au cerințe stricte la adresa companiilor străine ce vor să aibă activități acolo.Tim Cook a vorbit des despre promisiunea Apple de a respecta libertățile civile, însă pentru a putea rămâne pe lucrativa piață chineză, compania a trebuit să se supună cererilor autorităților, a eliminat mii de aplicații din App Store și a ajuns să ajute sistemul chinez de cenzură.Spre exemplu, ca răspuns la o lege din 2017, Apple a fost de acord sî mute în China datele clienților chinezi și aceste date au fost puse pe computerele unei companii deținute și conduse de o companie locală a statului chinez. Practic, angajați ai unei companii de stat chineze (Guizhou-Cloud Big Data) controlează și operează centrul de date, iar Apple a fost de acord să renunțe și la una dintre tehnologiile de criptare de date, după ce legislația chineză i-a cerut acest lucru.Experți de securitate contactați de New York Times au spus că aceste concesii făcute de Apple fac ca reprezentanții autorităților chineze pot avea acces foarte ușor la date confidențiale despre clienții chinezi.În SUA o lege interzice Apple să furnizeze datele clienților către autoritățile chineze, însă mutând aceste date în China, Apple a creat un aranjament legal cu guvernul chinez și a putut ocoli legile din SUA.Apple a dezvoltat și un sistem birocratic intern prin care sunt analizate aplicațiile ce vor să intre în App Store pentru a fi sigură că ele nu încalcă regulile stricte stabilite de legile chineze (că nu au, spre exemplu, mențiuni legate de piața Tiananmen, de independența Tibetului și al Taiwanului sau despre Dalai Lama).Din restul de 20.000 fac parte și aplicații de mesagerie criptată, aplicații pentru întâlniri între persoane de același sex, publicații media străine și aplicații despre Dalai Lama.Profitul Apple s-a dublat în primele trei luni din 2021, depășind 23 miliarde dolari. Cifra de afaceri pe plan mondial a fost de aproape 90 miliarde dolari, dintre care China a contribuit cu 17,7 miliarde dolari. În ultimele trei luni din 2020 vânzările Apple în China au depășit 21 miliarde dolari.Ampla anchetă New York Times se numește: Censorship, surveillance and profits: A hard bargain for Apple in China.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here