Cinci copii din Botoșani au fost internați la spital după ce au consumat ciuperci otrăvitoare pe care părinții le-au cules din pădurea aflată în apropierea casei. Deși familia respectivă apela de mult timp la culegerea ciupercilor pentru consumul propriu, de această dată, se pare că un soi toxic s-a amestecat cu cele bune.  O familie din județul Botoșani trece printr-un moment dramatic, după ce toți membrii acesteai au consumat ciuperci otrăvitoare adunate din pădure. Cinci copii și un adult au fost transportați de urgență la spital și au fost salvați în ultima clipă. Copiii, cu vârste între 3 și 16 ani, au manifestat simptome grave de intoxicație după ce au consumat ciuperci culese împreună cu părinții lor din pădurea din apropiere. Deși familia obișnuia să culeagă ciuperci pentru consum, de data aceasta, o ciupercă toxică s-a amestecat din greșeală printre cele comestibile. Medicii au intervenit rapid pentru a trata simptomele intoxicației. Vecinii familiei au relatat că au existat și alte cazuri de intoxicații cu ciuperci în regiune. Specialiștii avertizează că în România există peste 200 de specii de ciuperci toxice din cele peste 4.000 de specii cunoscute, iar numărul lor este în creștere din cauza mutațiilor genetice. Primii struguri s-au copt deja într-o comună din județul Buzău. Cât costă un kilogram de trufandale 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here