Controversă uriașă legată de numele cunoscutului influencer Selly, după ce la festivalul organizat de el s-au cântat melodii cu versuri obscene. Mai mult, un trapper a fredonat versuri ce par a promova consumul de droguri, deși chiar Selly anunța o campanie antidrog, în timpul evenimentului. Influencerul cu milioane de urmăritori ar câștiga lunar 35.000 de euro din clipuri postate pe internet, deși în realitate pare a fi susținut de instituții ale statului. Selly a ajuns chiar să țină un discurs și la summitul NATO, unde a fost alături de Mircea Geoană.
Unul dintre organizatorii festivalului, influencerul Selly, pe numele său adevărat Andrei Şelaru, se declară împotriva consumului de substanțe interzise. A declarat în repetate rânduri că desfășoară o campanie antidrog chiar în cadrul evenimentului de la Costinești însă, chiar pe scena festivalului, au fost aduși artiști care au fredonat versuri ce păreau a promova consumul de droguri.
Tânărul influencer are milioane de urmăritori pe toate platformele și susține că sumele uriașe pe care le deține le-a obținut din clipurile postate pe internet. Recent, a declarat că ar câștiga lunar 35.000 de euro doar din YouTube.
Deși militează pentru drepturile generației de astăzi și pozează într-un tânăr model, nu de puține ori a ieșit în evidență și prin aroganțele pe care le face. Și-a cumpărat mașină de 250.000 de euro și tot el a povestit că lunar cheltuielile lui ajung până la 20.000 de euro.
Selly a ținut un discurs și la summitul NATO unde a atras atenția asupra pericolului dezinformării.
“Este o mare onoare pentru mine să fiu aici și să am ocazia să vorbesc cu voi la invitația NATO, cunoscută în lume ca cea mai puternică alianță militară din istorie. Fac parte dintr-o armată mai mare și mai influentă decât NATO. Aș putea schimba opinii, manipula mase”, spunea Selly.
Citește și: Selly, accident cu patru mașini! Celebrul vlogger, probleme cu legea
Pe lângă activitățile de vlogging care i-au adus milioane de urmăritori și sume uriașe, Selly a investit și în cryptomonede.
Mai mult, el a stârnit revolta după ce a declarat că nu vrea să meargă la facultate pentru că nu ar avea nevoie.
Selly s-a născut pe 28 februarie 2001, în Craiova, iar primul video pus pe internet și urmărit de sute de tineri din generația lui l-a postat în urmă cu aproximativ 10 ani. Mama sa este profesoară de matematică, iar tată lui – inginer silvic.