Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat importanța recalculării pensiilor conform noii formule, menționând că Ministerul Finanțelor are un rol esențial în modificarea pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei.
Potrivit ministrului, pensionarii cu stagii mai lungi de cotizare vor beneficia de cele mai mari creșteri.
„În momentul acesta prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate. Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea noastră este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, marți, la Iași, întrebată de jurnalişti despre modificarea pragului de 2.000 de lei pentru impozitarea pensiilor.
Ea a precizat că vor beneficia de creşteri semnificative ale pensiilor persoanele care „au stagii de cotizare mai lungi”, respectiv mai mari de 25 de ani.
Anunț pentru români: Vârsta de pensionare se modifică la 3 ani. Tot ce trebuie să afle pensionarii
„Legea 363 din 2023 încurajează munca şi îi recompensează pe cei care au muncit mai mult, prin punctele de stabilitate. Este evident, cei care vor avea stagii de cotizare mai mici nu vor avea aceleaşi beneficii”, a adăugat ministrul Muncii.
Totodată, Simona Bucura Oprescu a fost întrebată dacă din septembrie vor mai exista în România pensii de 400-500 de lei.
„În acest moment, în România nu există pensii de 400-500 de lei. În 2023 am avut pensia minimă, indemnizaţia minimă socială, de 1.125 de lei. În 2024, pensia minimă este de 1.281 de lei. Prin urmare, astăzi nu avem în România niciun pensionar, nicio persoană în sistemul de pensii care să aibă un cuantum mai mic de 1.281 de lei”, a mai spus ministrul Muncii.