Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în deschiderea ședinței de Guvern de miercuri că va fi aprobată majorarea plafonului de impozitare şi în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică. Șeful guvernului a precizat că va rezolva problema prin dialog cu Comisia Europeană, ajungând la o înțelegere corectă, “nu prin acțiuni populiste, cu proiecte-fantomă depuse în Parlament” ce modifică legi asumate. 

”Aprobăm azi majorarea plafonului de impozitare şi în cazul pensiilor din sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică. Practic, le aducem la acelaşi nivel cu celelalte pensii publice, unde deja am legiferat ridicarea plafonului de la 2000 la 3.000 de lei, începând cu 1 octombrie. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură, care este un act de echitate socială”, a anunţat premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Bătaie de joc cu recalcularea pensiilor. Mai mulți beneficiari au primit fluturași cu mărirea, dar li s-a plătit aceeași sumă ca în august

Ciolacu a precizat că Executivul lucrează şi la soluţionarea problemelor pensionarilor mineri, precum și a persoanelor cu dizabilităţi.

”Îmi asum să rezolv problemele acestor oameni! Ei nu au vreo vină că statul a schimbat de mai multe ori regulile legate de pensionare din interese de moment. Însă, fiţi sigur că o voi rezolva prin dialog cu Comisia Europeană, ajungând la o înţelegere corectă! Nu prin acţiuni populiste, cu proiecte-fantomă depuse acum în Parlament ce modifică legea asumată anul trecut prin PNRR şi votată de toate partidele”, a arătat premieru Ciolacu.

  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here