Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că “sărăcirea românilor şi scăderea nivelului lor de trai” sunt “singurele certitudini” din planul pe care Guvernul l-a trimis la Bruxelles. “Cîţu şi Barna au de câştigat nişte alegeri interne şi singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid”, susţine el. “Creşterea vârstei de pensionare, îngheţarea veniturilor – salarii, pensii, alocaţii, pe scurt #austeritate. Atât a mai rămas din poveştile cu investiţii ”wow”, de zeci de miliarde de euro, promise prin PNRR, de preşedintele Iohannis şi Guvernul Său de incapabili! Sărăcirea românilor şi scăderea nivelului lor de trai, sub forma aşa-ziselor ”reforme” sunt singurele certitudini din planul pe care Guvernul de dreapta l-a trimis la Bruxelles”, a susţinut Ciolacu, miercuri, într-o postare pe Facebook. El a afirmat că românii trebuie să ştie că România va împrumuta “15 miliarde de euro doar pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanţă şi membrii de partid care vor vota în congresele PNL şi USR”. “Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creşterea nivelului de trai al românilor, educaţia, sănătatea, infrastructura, agricultura şi firmele româneşti mai pot aştepta. Cîţu şi Barna au de câştigat nişte alegeri interne şi singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ul în viţelul de aur al baronetului şi clientelei lor de partid. După ei, potopul!”, a încheiat Ciolacu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].