Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, luni seară, că textul moţiunii de cenzură este finalizat, fiind negociat cu partenerii sociali şi toti susţinătorii. Ciolacu a anunţat că textul se referă la ”acest guvern dezastruos”. Ciolacu afirmă că există oameni din PNL care ar vrea să voteze moţiunea de cenzură. ”Este pentru prima oară, după 30 de ani de democraţie post-decembristă, când o moţiune de cenzură are şanse să treacă la şase luni de la alegeri, chiar dacă matematic ei au în acest moment o majoritate. Este evident, direcţia este greşită”, a declarat, luni seară, la Antena 3, Marcel Ciolacu. Liderul PSD a precizat că ”n-au câştigat niciun pariu” cei de la guvernare, iar textul moţiuii se va referi la ”acest guvern dezastruos”. ”Guvern ineficient, care nu poate să pună în aplicare absolut nimic ce este important pentru români (…) Guvernarea este ca la şah, să vezi 2-3 mutări în faţă”, afirmă Ciolacu. Întrebat dacă există oameni din PNL care ar vrea să voteze moţiunea, Ciolacu a afirmat: ”Există astfel de semnale şi vom continua negocierile”. Liderul PSD a precizat că textul moţiunii de cenzură este finalizat, fiind negociat cu partenerii sociali şi toti susţinătorii. Moţiunea va fi depusă miercuri şi va fi votată săptămâna viitoare, a mai precizat Ciolacu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].