Președintele PSD Marcel Ciolacu și-a caracterizat în câteva cuvinte contracandidații la alegerile prezidențiale. Invitat marți seară la un post TV, premierul PSD a indicat și ce consideră a fi atuurile sale în lupta pentru fotoliu de la Cotroceni.
Întrebat cu ce consideră că este mai bun decât contracandidatul său de la partidul cu care se află în coaliție, Nicolae Ciucă, Ciolacu a spus că este mai dinamic.
„Domnul NICOLE CIUCĂ este un om cumsecade, ne-am înțeles bine. Amândoi am adus stabilitate României într-un moment complicat. Sunt mai dinamic decât el. Ne-am cunoscut puțin mai bine când eram viceprimar la Buzău, iar dânsul era comandant la unitatea Getica. Îmi asum, fără nicio reținere, atât lucrurile bune, cât și pe cele rele. Mă implic activ, umăr la umăr, față de membrii guvernului, poate mai mult decât a făcut dânsul“, a spus premierul.
Prin comparație cu fostul adjunct NATO, MIRCEA GEOANĂ, Ciolacu susține că este „mai adaptat zilelor de azi în România. A făcut prea multe concesii în trecut și a urmat o politică pe care eu nu aș fi ales-o. Mă bucur că atunci, când eram la un nivel mai mic în politică, am putut observa asta. Este un om instruit, care a învățat mult, dar are o ipocrizie pe care nu ar trebui să o aibă. (…) . A avut șansa lui și ar fi trebuit să acționeze atunci când a contat, în loc să meargă la spa într-o noapte atât de importantă precum cea a alegerilor“, a afirmat Ciolacu.
Față de candidata USR ELENA LASCONI, premierul a afirmat că „este o doamnă respectată și nu voi vorbi niciodată urât despre vreo doamnă. Nu că mi-ar fi dat vreun motiv. Însă funcția pe care o vizează este una mare. Este un salt prea mare, categoric sunt mai pregătit decât ea. (…) În viață, ca să nu devii ridicol, nu trebuie să sari peste anumite etape“.
Despre liderul AUR, GEORGE SIMION, Marcel Ciolacu spune că s-a transformat în “agent imobiliar. Nu vreau să-l deranjez, dar este grobian, și cred că ne dorim cu toții altceva“, a afirmat premierul PSD la un post TV.