Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a făcut pus pe glume, vineri, la congresul UDMR, el afirmând că la congresul trecut a fost invitat la Mureş şi după ce a rezolvat problema cu Ardealul a venit să rezolve şi problema cu Banatul. El a mai spus, tot ]n glumă, că din 4 în 4 ani făceau alegeri ca să afle cum PSD sau PNL guvernează cu UDMR. ”Uitaţi, ghinion, PSD şi PNL s-au unit, acum trebuie să ne rugaţi”, a afirmat Ciolacu, în aplauzele sălii.  

”Nu ştiu cum reuşeşte domul preşedinte Kelemen Hunor întotdeauna să îi iasă toate. A reuşit şi de această dată să vă lămurească, să nu aibă contracandidat şi a reuşit atât preşedintele PSD, cât şi preşedintele PNL, să fie astăzi aici. Nu s-a întâmplat nici la PSD, nici la PNL, să fim toţi trei”, a spus Ciolacu în discursul susținut vineri, potrivit Ziare.com.

Refeindu-se la organizarea Congresului UDMR la Timişoara, social-democratul a precizat: ”Data trecută am fost invitat la Mureş şi după ce am rezolvat problema cu Ardealul am venit să rezolv şi problema cu Banatul, dacă sunteţi interesaţi”.

Marcel Ciolacu a continuat: ”Bine v-am găsit la guvernare, presupun că nu aveţi alte planuri, că am văzut, în ultimul timp se discută foarte mult de ieşirea, neieşirea UDMR de la guvernare şi eu vreau să fiu astăzi foarte clar. Cred că decizia mea şi domnului prim-ministru şi preşedinte PNL, ca în această coaliţie să fie şi UDMR dar şi minorităţile, toate minorităţile reprezentate în Parlamentul României, a fost o decizie corectă”.

”Este normal să fie discuţii între noi, este normal ca între noi să ne susţinem sau să nu ne susţinem anumite proiecte dar acest lucru face parte din politică şi chiar dacă veţi auzi diverse breaking news-uri, cu dispute între noi, mai nou şi înregistrări între noi, să ştiţi că suntem trei oameni serioşi, trei oameni care iubim România, care înţelegem ce avem de făcut în acest moment şi înţelegem şi costurile pentru reformele pe care trebuie să le facem, costurile electorale, ale PSD, ale PNL în primul rând. Şi cred că numai împreună, printr-un parteneriat corect şi respectând cu toţii ţara în caree trăim, România, putem să depăşim şi să încercăm să ne ridicăm la nivelul aşteptării românilor”, a mai continuat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai spus că din patru în patru ani făceau alegeri ca să afle cum PSD sau PNL guvernează cu UDMR: ”Uitaţi, ghinion, PSD şi PNL s-au unit, acum trebuie să ne rugaţi”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here